mai lasă-mi un sunet
să îmbrac oasele acestea sticloase
carnea nostră de ape se împuținează
fără muzică
fiecare rază, fiecare fir al ploilor este o notă pe portativul
niciodată aleatoriu
m-am ascuns în cotloane ostile,
crezând ascezei, că liniștea cumva mă va mântui –
așa am găsit mulțimea egourilor răspândite haotic...
setea aceasta de cântec mă recompune
și-mi mai trebuie
doar un sunet anume
să pot desăvârși ruga
și numai Dumnezeu are timp să aștepte, eu nu
.
nu te grăbi să umpli vasul – rosti un sine nou – ascultă:
din orice ocean lipsește un strop, în orice lume este un om mai puțin
perfecțiunea aceasta este, rotundu-i mereu doar aproape rotund
simetriile năruie spațiul,
este întotdeauna nevoie de încă ceva, încă ceva
taina chimiei universului acum o știi
și respiri sunete
deci caută, naște tu orice simți că ar lipsi, iată ruga