sunt singură și prin urmare toți vorbesc
că am tăcut demult
am devenit atât de mioapă
încât îmi țin ca melcul ochii
în vârful pixului cu gel
în jur miroase a cozonac cu mac
și castane pocnind
pereții sunt calzi ca o sobă cu cărbuni
Raskolnikov a adormit
pe raftul cel mai de sus al bibliotecii

nu pot povesti niciodată
despre degetele morților
bătrânilor paralitici
pruncilor avortați
despre inimă ca o cutie neagră
afumată pe dinăuntru de lumânări ieftine
nu vreau să ațipesc cu fruntea asudată
înainte să stea ploaia care
trece șuvoi prin sângele meu

m-am născut de multe ori dintr-o petală de cireș
atât de albă
încât colții lupilor flămânzi s-au înroșit la rădăcină