Tu te distingi cu stilul tău, mai mult decât am crezut eu
Atunci când eu credeam în tine, din valul care-n urmă vine
De după marii consacrați, ai anilor de când noi eram frați
Cu Basarabia străbună, când țara era un tot, tot împreună
Și cu ea sfântă Bucovină, pe care noi chiar fără vină
Am tot pierdut-o la mezat, pentru un pumn de ceea ce e dat
De cei mai mari pe axa vieții, dar nu etern căci și ei terții
Vor dispărea ori fără urmă, ori de nu, vor fi doar o mână
De cei ce vor rămâne peste timp, pentru a marca al istoriei răstimp
Pe care doar popoare trecătoare, parcurg istoria călare.
Dar nu doar romanele îți sunt, distincte și cu un cuvânt
Făcut să se distingă tot, de ceea ce alți doar socot
A fi creație ce moare, la răsărit și chiar apus de soare
Ci și jurnalele pe care, aproape zilnic le-ai dat viața pe care
Tu ai trăit-o printre blocuri, mai des dar și pierdut în noduri
Pe care arta le rezervă acum, din tot ce-a fost a mai rămas doar fum
Dar nu cel al creației de vază, ci cel obscur ca să nu șează
Decât underground-ul vieții dintre blocuri, pe care noi îl tot trăim pe-alocuri
Cu voie sau chiar fără voie, dar ni se-ntâmplă de la Noe.
Așa că tu dar drag artist, pe care lumea te percepe a fi trist
În ceea ce redai pe-alocuri, când viața noastă e făcută zoguri
Mai ai măcar în mine un adept, în stilul tău chiar înțelept
Și-aștept din pana ta să tot apară, creații de valoare mondială
Pe care el poporul să le simtă, că sunt făcute cu un gând ce-alintă
Arcul peste timp al sufletului său, popor trudit pe al istoriei ecou.
Deci dară dragă Cărtărescu, mulțam` că tu exiști și ești terestru
Și fie ce o fi să fie, eu cred în steaua ta pe veci de apă vie.