și dacă s-ar deschide dintr-odată văzul meu
cu fața spre netezirea pământului
și dacă s-ar deschide nenumăratele aripi din acele colțuri sfărâmate
cât de mândre ar fi oasele
și ce gust ar avea colindul

dar pe unde să azvârl semințele
încât apele să cânte lerui-ler
și deodată să curgă Nașterea ca o perlă îndelung zămislită

să deschidem gingășia gândesc
mai grațios ca o rugăciune a soarelui
să ne trezim din crivăț
cu picioarele calde
cu pâinea proaspătă și rumenă
nici unei umbre să nu-i fie foame
și nici timpuriu de sete

doar cadranele să alerge în mijlocul doinelor
doar strigarea numelui să fie matematică
eu și El să fim una
cum e frunza
cum e copilăria

și dacă s-ar deschide dintr-odată cerul...