Lumină mi-ai pus
într-o stea de aramă
pe curbura cerului
unde nopțile fug

pe văile munților ce înghit întunericul.

În dimineți ce sărută izvoare
iubesc un arbore umbros
aidoma părului tău
în amiezi de jar
ce se apropie.

Aud în frunze cum păsările cântă
pe note metalice și voci,
de vântul răsfiră răcoare
în ierburile moi.

Să tot stai la umbră
și ea să-ți devină iubire,
în modul în care se naște întrebarea
ce trebuie să faci
să te naști fără păcat
a doua oară?