Fir de argint și mătase,
Lasă-n ierburi mătăsoase.
Ca un bătrânel târâș,
Când în vale, când urcuș,
Duce casa la spinare,
Asta da, minune mare!
.
Un haios de gândăcel,
Se înclină ușurel,
Și îi spune cu onoare:
-Să fii unicul sub soare,
Ce-și duce casa mereu,
Cred că ești un pui de Zeu!
.
Melcul, plin de bunătate,
Oprindu-se într-o parte,
Se destinde pe tălpici,
Mișcând cornițele mici,
-Da, voinic și mititel,
Însă tare-s singurel!
.
Eu îmi spăl, îmi calc, fac piața...
Când mă trezesc dimineața,
N-am pe cine saluta,
Cui să-i spun durerea mea?
La masă tot singurel,
De-aș fi fost un gândăcel!...
.
Un plisc lacom, s-a căscat
Spre gândac. Melcul îndat',
ÃŽl trase sub cochilie,
Salvându-l de veșnicie.
Suspinând, șopti ușor:
-Tare-s pusnic și mi-e dor
De mama și tatăl meu,
Dar sunt protejat mereu!
.
Morala sună așa:
Să nu-ți dorești altceva,
Fiindcă riști în zelul tău,
Să aluneci într-un hău!