E mult mai jos când ești copil, cu timpul s-a ridicat de pe suprafața
Corpului așa cum fac aburii din pâine
Cu timpul pâinea s-a uscat și acum trebuie înmuiată să pot mușca
Pe foaia de hârtie e o altfel de boare, un al 7-lea cer care imită
Când eram în școala generală și ieșeam de la ore doi băieți alergau
După mine și încă două prietene, ne țineam toate trei de mână și fugeam până
Acasă, nu ne prindeau, într-o zi, când ei tot așa, ne așteptau
La colțul școlii, ne loveau cu bulgări, caietele cădeau, ajungeam acasă
Cu rândurile pline de apă, nu mai înțelegeam mare lucru, o întrebam pe
Cori de caietele ei să mi le împrumute, îmi spunea că sunt la fel
Într-o zi Nico a alunecat pe gheață și am căzut toate trei, nu ne dădem drumul
La mâini niciodată, aici era miracolul nostru, scrâșneam printre dinți
De durere și totuși nu ne opream din râs, din mâini, al 7-lea cer
E mult mai jos când ești copil, odată ne-am întâlnit cu tata
Și m-a strigat: Fetițo stai!, fetițo îmi spune și acum, așa mi-a spus mereu
Nu s-a supărat că alergam, că hainele cădeau de pe noi, ne-a băgat într-o cofetărie
Și ne-a luat Excelent, apoi mama acasă m-a certat că nu trebuia
Să mănânc dulce înainte de masă, într-o primăvară m-au prins cei doi
Exact când ele au făcut la stânga și am rămas singură pentru nici o sută
De metri, unul dintre ei mă ținea cu mâinile la spate, ghiozdanul căzuse-n noroi
Era o zi de primăvară frumoasă, oamenii curățaseră la porți, pământul era reavăn
Cel care mă ținea a spus: Hai, pup-o! Pentru câteva momente totul în jur s-a topit
Muream de frică, de nervi că mă prinseseră, habar nu aveam că asta doreau de la mine
Dacă știam nu mai alergam atâția ani, mă făcusem mai mare între timp
Cel care trebuia să mă pupe, nu știu cum îL chema, niciodată nu am știut
Nu era cu noi în clasă, s-a uitat la mine foarte de aproape, la fel de speriat
Și a zis: Las-o!