de lut, l-am lăsat să ardă,
să prindă coajă,
să fie tare,
să reziste la loviturile vieții.

Doar
de ciocanul oamenilor
din cuvinte,
mi-am lăsat sufletul
ca o plastilină

îmbibată cu stropi
de apă-sânge,

să oblojesc fisurile
ce apar

și-l bag la copt...

iarăși.