Iar ninge trist și parcă nici nu vezi,
Hai să ne-ascundem puri în basmul iernii,
Cum nu mai știm s-o facem noi, modernii,
Să dăm de cuibul mierlei în zăpezi,
Să fim, o zi măcar, copii maturi,
Să ne jucăm de-a Albă-ca-Zăpada,
Să vânture piticii-n barbă strada,
Spălând nesomnul anilor obscuri.

Iar ninge lin și tu te uiți și taci,
Hai să furăm deșerturile albe,
Să umplem de-nviere două halbe,
Și să le bem, să răsărim în maci,
Să fim așa, o zi măcar, nebuni,
Să ne-ngropăm tristețile-n omături,
Din crinii lor să ne-mpletim în pături
Lumina vie-a cozii de păun.

E-atâta spațiu vag între copaci
Și duhul zeilor uciși ne cheamă,
Nu suntem singuri,hai, nu-ți fie teamă,
De ce privești mereu în gol și taci?
Hai să fugim în albul din zăpezi,
Cu sănii trase de căluți albaștri,
Sunându-și zurgălăii printre aștri.
Iar ninge lin și tot nu vrei să vezi…