mă tem că nu voi uita niciodată potecile
rătăcite între creste și coltucii de apă
unde mai poți pune pe limbă
născute din rouă
mici boabe de fragi
în a căror tăcere deslușești copitele ciutelor negre
fumuriul lupilor și
dâra iernii mursicate de urs

muntele numelui e o boală ce încă o duc pe picioare
m-a albit în obraji
ochii mi i-a împeșterit
oricât aș fi scris în vitregele orașe
parcă un alt grai m-ar fi învățat pe de rost
grafiei nemaifiindu-i frică de mine
odinioară străinul
renumit pentru iscusința vânătorii cu goalele mâini

cui poți traduce vraja ce te cuprinde când înseratul
își lămurește văzduhurile în vâltori
când peste olane și poalele brazilor se așterne cântecul
mierlei
blând ca o ninsoare a florilor

de aceea rucărul e nepublicabil

de aceea munteanu