sunt prizonierul vieții mele
locuiesc cu emfază într-un viitor cadavru
suma materială a existenței
o împart la limita pătrunsă a gândirii
nu mă mai întreb de ce am obosit să fiu copil
măcar aveam libertatea fabulației
trăiam poveștile cu ochii deschiși
lumea era cum inima mea o cânta
de fapt sufletele locuiesc în iubire
știu muzică și dansează
rupt de orice logică
aleg să nu mă mai doară gândul
dăruiesc fericire lacrimilor
risipesc coliviile cu nerăspunsuri
dezleg de inutilitate eternitatea
și trăiesc clipa
....................
răsucesc viața pe toate părțile
oricum nu-mi rămâne decât să mai închid o durere
....................
renunț cu bucurie la încă o speranță
de fapt aleg să-mi fie frică de vise
le omor cu vitejie
așa numesc eu lașitatea aceasta
apoi eroic mă urc pe un soclu de sticlă
de unde strivesc aripi de înger