Au

trecut anii
când cu viteză
încercam
în luntrea-Þi să pătrund.

P’un mal era așezată
cu fața îndreptată
spre marea
ce se pierdea în cer

sau

cerul în ea,
iară luntrașii așteptau.
M-am așezat
și-n liniște-am plutit o vreme

până când

pe ei, luntrașii, să-i plătesc
a fost, dar

n-am avut monezile pe ochi
și cale-ntoarsă au făcut,

pe malul

dintre viață și moarte m-au lăsat
bănuții să pot să-i strâng,

pe ei să îi plătesc.

Acum,

în noapte sau în zori, cred,

visat-am
că pe aeroportul Tău alerg
bilet să prind
avionul ce purta-n el
pe altcineva

ca și atunci

pe luntre.

Doar zece minute
cât o viață de-o clipită,

m-a despărțit
și am rămas
pe același mal

dintre viață și moarte.

Te aștept Doamne
să mă primești și pe mine-n Arca Ta !