ABIS




[ XI ]




Îmi frâng sub umbre de mormânt, lacrimi pe crucile întoarse.
Întoarcă-s-ar toate de unde-au plecat!!!
În rai, dezbinare; în iad, împăcare; un abis fermecat...
Ce-i demon, ori înger, sub soare trădat, privind către suflete arse?!




Ce lesne-i să țipi către Cerul nimănui, întunecat de lună nebună,
Când gingașa-mi făptură, însângerată, îmi zace la picioare -
Doar cruci întoarse, cu rugi în van, lumini seducătoare,
Tot învelind statui de ură... și cui, de prin abis, să-i dau arvună?!




ˆTh3Mirr0r