Ne rostogolim subțire, uscat, departe,
ne rostogolim
precum cuvintele din ascuțitoare.

Ne mai ajung,
ne mai ajung ecouri scurte
cât umbra dintre muguri.

Acum e-atunci când oamenii
sunt un clișeu durând de-a curmezișul,
atunci e-acum.

Ce ar mai fi,
ce ar mai fi de scris,
dacă se doare atât de simplu și rotund?