agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-27
|
II. Scenă
Doica -–– Irodiada D. Trăiești sau eu văd umbra unei prințese numai? Pune-mi pe buze-un deget, inelele și nu mai Străbate-n van o vârstă ce n-o știi... I. Înapoi! Șuvoiul blond și candid de plete lungi și moi, Atunci când scaldă trupu-mi însingurat, l-îngheață De-oroare, și e păru-mi ce razele-l răsfață Nemuritor. Femeie,-un sărut m-ar nimici, De frumusețea n-ar fi chiar moartea însăși... Ci, Ce farmec și ce zile uitate de profeți Revarsă-n zări, agonic, festive, vagi tristeți? Știu eu? Dar m-ai văzut tu, doică de iarnă și de ger, Sub temnița pustie de bolovani și fier, Unde cumplite veacuri trag leii mei bătrâni, Intrând, umblând fatală, cu doar plăpânde mâini, În sterpele parfumuri de regi de altădată: Și ai văzut, asemeni, și spaima mea-nghețată? Eu stau visând exiluri și-alene desfrunzesc, Cum lângă vechi havuzuri ce-n tihnă mă primesc, În mine crinii palizi, în timp ce-ademeniți A urmări cu ochii ruine, moleșiți, Coboară în tăcere, stârnindu-mi reveria, Iar leii din veșminte mi-alungă lenevia, Privindu-mi tălpi în stare să liniștească mări. Alină din senila ta carne-nfiorări, Vino, și păru-acesta ce astăzi mi-l înfoi, Prea crud ca să n-aducă terori de coame-n voi, Ajută-mă, căci altfel nu mă mai vezi vreodată Cum în oglinzi, alene, mă pieptăn răsfățată. D. De nu voioasa smirnă din sticle astupate, Măcar esența scumpă a rozelor fanate, Vrei tu să-ncerci, copilă, acele reverii Funebre? I. O, dar lasă parfumurile, știi Cât le urăsc; ori, doică, ai vrea să le simt oare Beția că-mi îneacă a trupului lentoare? Vreau ca aceste plete ce nu sunt flori firești Spre-a picura uitarea durerii omenești, Ci sunt din aur veșnic, virgin de-nmiresmate, În cruda lor lumină,-n palorile lor mate, Să aibă o răceală sterilă de metal, Căci v-au răsfrânt, o! perle-ale zidului natal, Arme și vase chiar din pruncia-mi solitară. D. Să ierți, regină, dacă, din gând, odinioară, Vârsta-mi ștergea consemnu-ți, ca dintr-o carte cu... I. Destul! Þine-mi oglinda în față- -Oglindă, tu! O apă ce-o îngheață plictisu-n rama naltă, De câte ori, și ceasuri de-a lungul, dezolată De visuri și-nsetată de amintiri ce sunt Ca frunzele sub gheață, în lacul cel profund, Eu m-am răsfrânt în tine -– o umbră-abia zărită, Dar vai, ca-ntr-o fântână severă, liniștită, Mi-am cunoscut tot visul în nuditatea sa! O, doică, sunt frumoasă? D. Într-adevăr, o stea, Dar bucla asta-ți cade... I. Oprește marea crimă De-a îngheța în mine tot sângele, reprimă Gestul, impietate faimoasă: ah! să-mi spui Ce demon te aruncă în tulburarea lui, Acest sărut, pe urmă miresmele și până O, Doamne, chiar și-această pângăritoare mână; Căci ai dorit, se pare, să mă atingi, în fine, Vestesc o zi ce n-are să se sfârșească bine, O zi care-mi inspiră acum adâncă groază! D. Timp straniu, da, te aibă cerul cel sfânt în pază! Tu bântui, umbră tristă, ca furia-n pustii, Privind cu spaimă-n tine, la anii-ți timpurii, Și totuși minunată, zeiță ce uimește, Eternă și frumoasă îngrozitor, firește. ......................................................... I. Da, numai pentru mine eu înfloresc deșartă! O, știți voi, violete grădini ce stați ascunse În nesfârșite-abisuri, de raze nepătrunse, Tu aur plin de taină, păstrând de la-nceputuri Lumina-n somnul sumbru al primelor pământuri, Voi, pietre-n care ochii-mi, ca giuvaiere noi, Găsesc o strălucire melodioasă, voi Metale ce dați zilnic acestui păr al meu Splendoarea lui fatală și fast înalt de zeu! Iar tu ce ești născută în secole meschine Spre răul unor peșteri ascunse, sibiline, Care vorbești de-un om! spunând că din caliciul Ce rochia-mi îl poartă –- îngrozitor deliciu, Al nudității mele fior ivi-s-ar pur, Eu profețesc că dacă-ncropitul verii-azur, Prin firea ei femeia încet spre el se-arată, Mă va vedea-n sfiala de stea clipind curată, Eu mor! Iubesc oroarea de-a fi virgină și În spaima-acestor plete doresc a viețui, Ca seara, stând retrasă în cuibul meu, reptilă, Să simt, nepângărită, în carnea-mi inutilă, Frigida scânteiere, cu raze de olmaz, Tu care mori, tu care în castitate arzi, O, noapte-albind de ghețuri și vajnice ninsori! Iar visu-mi singuratic sui-va sus, prin nori, O, sora mea eternă, spre tine-atât de nalt, Unică limpezime, în pieptul ce-a visat, Mă cred stingheră-n trista mea patrie, și zarea Cu tot ce mă-nconjoară trăiește-n adorarea Oglinzii ce răsfrânge în calmul ei stagnant Doar ale Irodiadei priviri de diamant... Har ultim, simt acuma că-s singură și-mi place! D. Stăpână, cauți moartea? I. Nu, doică, fii pe pace, Te du acum și iartă un suflet mult prea dur, Da-ntâi, fii bună, lasă perdelele, căci pur, Azuru-angelic râde-n ferestrele profunde, Iar eu detest frumosul azur! Albastre unde Se leagănă, și-acolo e țara-n care-un cer Cu ochi urâți privește, ca visul cel stingher, Sunt ochi ca ai Venerei, ce-n seri clipește-aci: M-aș duce-acolo. Aprinde, din nou, joc de copii Zici tu, aceste torțe ce-n licăr neconstrâns, De ceară plâng prin aur zadarnic straniu plâns Și... D. Și acum? I. Adio. O, buze delicate Mințiți. Aștept un lucru necunoscut, ori poate Că, strigătele voastre și taina ignorând, Voi lepădați suspinul suprem și sângerând, Din zorii vârstei mele, simțind cum, prin visare, I se aleg, în fine, geroase pietre rare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate