sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 56 de ori
în liniștea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine


nu mai știu unde e mama
a plecat într-o dimineață de primăvară
și nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu știe că un băiețel o mai așteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniștea începe să urce pe mine ca iedera și
crește și crește răsucită înspre apus
îmi adâncesc fața între palme
și aștept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară