Privită de sus,
ploaia asta seamănă cu o femeie
care face dragoste toată noaptea.
Privit de jos,
bărbatul pare copacul
aflat în derivă
pe marginea căderii ei,
înălțându-se.
Acolo, undeva în pântecul fulgerului,
piatra nu are nimic de-a face cu cuvântul,
ea se-nvăluie într-un altfel de ceva,
într-un soi de nimic,
care,
printr-o mișcare de rotație în jurul propriei axe,
devine inimă.
Inimă.
Sau doar sâmbure de clepsidră...