aștept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc

o vrabie desprăfuiește aerul
repede repede
după formula energiei

vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit

ca o cățea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton

ca o cățea trăgând la țâțe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuță viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană

șuierul pământului nu poate fi înțeles
când abia ai făcut ochi
în realitatea urbană

adulmeci crudul când pășești
pe iarbă jocul este pregătit de gâze
între lapte și gudron
încă nu faci distincție

te uiți la întâmplare

ca o cățea
viața alăptează puii mei de moarte