în fiecare dimineață te trezești copil
îți iei viața la rost apoi îi cânți melc melc codobelc
ea își scoate cornițele și-ți cântă și ea

cei patru pereți ai dimineții te privesc uimiți
vrei să-i urci ei cresc mai înalți
asculți cum tac întrebările
aperi această liniște ca pe o promisiune
făcută unui mort

mai păstrezi în piele culoarea ultimului joc
când puneai în glumă nume noi tuturor lucrurilor
te epuizai iubind în toate direcțiile gândeai că e singura formă
de a-ți demonstra că poți urca singur scara
ce duce la oameni

acum se face noapte și zi după dorința ta
nu mai măsori viața după toamne
ci după primăveri
înveți singur ce înseamnă să nu fii singur
să te atingă din nou literă cu literă lumina
când aleargă să prindă umbra zmeului tău de hârtie

ploaia nu mai cade din ochii tăi
niciun Titanic nu se mai scufundă zilnic
odată cu tine
te urmărește ochiul lui Shiva îți amestecă sentimentele
în toți fluturii cu cap de mort
tu vezi mereu primăvara

numeri toate pătratele dimineții joci șotron
pe zidurile ei înalte
în mâinile tale viața e o marionetă
gânditor îi pansezi rănile

ceasul din perete își vede de suferința lui