Uneori îmi caut urmele scurse-n rădăcini,
să le scriu în amintiri.

Tăcerea împrumută vârsta înțeleaptă,
imi căptușește pe interior golul,
trecutul fuge singur înapoi
nimeni nu-l vede,
poartă câteva rămășițe sub aripi.

Zilele se deapănă într-un singur sens,
drumurile-s asemenea unor șerpi obosiți
oasele, zăpezi întubate dincolo de ierni,
pomi înfloriți pe neașteptate, ochii.

Numai în brațe pot strânge norocul,
o singură dată
și sunt mereu atent
să nu mă ocolească.

Pe urma urmelor caut,
un suport pe care să urc încrederea

iar visele,
stele în care încing hore îngerii.