Strălucind ca metalul
întunericul se surpă în văi
oprind apele să răsufle în liniște.

Oblicul se termină vertical
și totul se învelește-n lumină,
lăuntric sunt uimit de mirajul
care-mi urcă prin trup respirând verdele.

Deasupra caprele negre sar peste țancuri
prinzând înaltul de părul auriu,
cerul cu o față de arc din faianță
privește mirat cum se-ncheagă aromele
în conuri de brad.

Ziua aceasta se plimbă pe sine
cu aripi rupte din rai.