am revenit în orașul natal
unde oamenii se mișcă ușor,
aproape cu grijă se uită la mine
foarte încet șahiștii își mută piesele
și bibliotecara se cațără pe mine
cu tot felul de vești,
raportez că exact în momentul de față
vântul îmi usucă hainele pe culmea mamei,
străzile văd că s-au mai lărgit
iar soarele sărută scurt ca un copil
cupola bisericii celei noi,
râsetele copiilor împreună
fac să tremure ramurile teilor abia sădiți,
fetele din orașul natal sunt cele mai frumoase
și nu știu de ce, dar în gara unde nu mai vin trenuri
îmi aduc aminte cum plângeai că te-ai tuns
și spuneai că acum semeni cu toate celelalte,
nu înțeleg de ce se tund fetele când se despart
însă nu-i nimic, multe nu le mai înțeleg.