construirea unui zid de jur împrejurul unei fântâni
nu presupune nici clei, nici granit
ci o teamã de nepãtruns și o pãrãsire sub frig
sau curata nebunie a unei credințe
alegerea
ne aparține întrucâtva doar în mãsura
în care ne aparține și despãrțirea de ea

nu
hai sã distrugem totul în explozii
pe rând sã ne aprindem fitilele uitãrii și sã despicãm pielea
lepãdând straiele ce ne strâng laolaltã
în explozii solare și miliarde de roci semințe de viațã
sau poate nu roci ci doar cãrãmizi într-o fântânã mai mare
imaginarã

cu zâmbetul unui strãin ce știe cã moare
nu te poți înveli, te mai miri de ce sunt posomorât
nu mã simți când arunci lopeți de pãmânt, mamã, tatã
de ce nu mã învelești cu pântecul tãu flãmând
cum de mã lași sã-mi dau suflul pentru idealuri serbide și înscrisuri
lasã-ți armele pe un câmp plin de sânge și fum de pușcã în nori ce întunecã
straniu cât de aproape sunt de buzele tale, le simt fremãtând peste pleoapele mele
nu știu
nu mai știu
ce cale sã iau
suntem regine și regi peste un regat de nimic
cu mantiile noastre falnice de praf, droguri și amaruri
umblãm falnici, cu picioarele goale lovind cartușe, țigãri strivite
universuri înșirate în rãsucirea clipei
o scenã pe care nimic nu se-ntâmplã
chircit și mãrunt, dã-mi drumul, dã-mi
cât teama nu-și aratã gheara, cine naiba își mai amintește de eroii celui mai glorios mãcel
și ce ar fi fost de am fi zis nu la început
(nu poți sã zici nu alegerii)
(o, ba da, te rog, chiar poți ridicând zidul cât mai înalt,
precum turnuri sau gurile de tunuri, cui îi mai pasã de o sã mai supraviețuim
atâta timp cât explodãm înalt
luând cerul cu noi, curajul în asta constã)

vino, dragostea mea, nu-ți fie teamã
încurândvomuita

(puppets with lingering ropes tided on their wrist and ankles moved by mad puppetteers
paper and ink, poison to my burning wings
let me fly I am a demon of light
and be afraid cause I don't hold anything inside)

distruge zidul fântânii, rupe-l ca pe o gurã mutã lasã
praful și pietrele sã curgã, sã umple
acest gol de iubire, când ne-am pierdut balansul, am sãpat urechile noastre în oasele tale
ca sã-ți simțim sângele, îmbãindu-ne, botezându-ne și sã putem în cele din urmã
în cea mai adâncã și liniște pace, acceptându-ne singurãtatea
sã te uitãm

(știi bine cã doar așa putem întradevãr sã murim)