mă tot împiedic de oameni cu umbrele în mâini
nu înțeleg cum dracu'
după numai cateva zile frumoase
lumea se grăbește să plouă

spre muncă cu metroul
curg șiroaie de oameni
nimeni nu zâmbește
viața - moartea
nu înseamnă nimic pentru corporatist
dimineața tot ce contează
este secunda când trebuie să atingă
aparatul de pontaj
mulți lucrează acordând suport clienților
și speră să nu fie concediați
fiecare își laudă oboseala
insomnia și ulcerul

în dimineața ploioasă
metroul a oprit la capăt
la iad - stația pipera
femeia din fața mea își deschide
grabită umbrela
"pardon nu v-am văzut"
îmi zice-n sictir
aproape că-mi scoate ochii
și cum aș mai munci orb
aÈ™ fi concediat
sau m-aÈ™ sinucide