Ți-am luat cartea și, brusc, ți-am închis-o în față :
așa n-ai să-nțelegi nimic din viață.
privește-n jur, încet, cum fug copacii de sub șine,
așa o să mai simți și tu ce ți se plimbă-n vine.
e caraghios, dar chiar și în absurditate,
confuz, trecând de la idei străine
la zâmbete pierdute printre mandarine
o șansă mică, tot există, poate,
ca ridicându-ți ochii de pe rânduri reci
să vezi, pentru un strop de clipă
străinul ce te va schimba pe veci.