Arama toamnei tremură împrăștiată pe cărări
Bruma trântește aspră umbra estivală pe pavaj,
Din despuiate ramuri păsări pribegesc în zări
Nocturnele săruturi asudate sunt trecut miraj.

Prin parcul gol îmi plimb o matinală nostalgie
Roua din ochii deșteptați se scurge cu rugină,
Scârțâi pe calea care duce spre-a anilor chindie
În cuget cad petale ofilite, ca pietre din ruină.

Din cenușiu mă izgonește râs pur de școlărițe
Văd june Brumărelul în ochi mari și cuminți,
Sub șlițuri de dudui răsare un trap vioi cu fițe
Și vântul vesel saltă poala cucoanelor fierbinți.

Deodat' la capăt de alee ea ca într-un vis apare
C-un loden lung mulat pe trup și foarte crem,
Obrazul veșted e fardat strident, trecută floare
Dar zâmbetul pe buze pline e voluptuos poem.

Chin de amintiri aprinse în suflet stă să geamă
Pe lângă cord ea-mi trece și izbucnește-n hohot
Alerg, o prind în brațe ca într-o rusească dramă
Și o biserică ne cheamă cu dangăt trist de clopot.