Moartea e un cuc, mi-ai spus într-o zi.
Nu-și face cuib, nu-i poți găsi puii
să le răsucești gîtul ori să-i arunci
pisicii să-i învețe să zboare!

Am ridicat din umeri,
am plecat la joacă. Pe atunci purtam
praștie și nu-mi era frică.

Anii au trecut iată-mă acum
tremurînd cu pușca la ochi
în fața acestui animal închipuit
- viața

De teamă, fug prin tufișuri.

Cu-cu!Cu-cu!Cu-cu!
se aude în urma mea
aproape tot mai aproape.