până în apusul șarpelui tolănit nebunește
într-un ochi de sticlă
pe care cineva a scris cu litere proaspete
albastru

la sfârșitul cuvântului dumnezeu
fecioara își împrumutase pașii
bărbatului născut târziu
dansa iremediabil cu o singură gleznă de pasăre carnivoră
împărțea părinți și țigări la bucată
celor care nu știu
cum este să privești în gol
de la înălțime

după un anotimp și jumătate te-am implorat:
să nu mă mai ajungi niciodată
cu mâinile