am urmărit toate cetele de îngeri care au trecut în lunile astea. niciuna nu mi te-a adus înapoi
deși m-am rugat la toți sfinții să-ți spună
să-ți arate și ție cu săgețile lor
câte-o insulă frumoasă și gri
pe care s-o cureți cu buricele degetelor

uneori, când e foarte liniștit, îmi deschid toate inimile din palme
din genunchi din picioare
și într-una din ele te las să vii
să-ți lași capul și să dormi

când ai murit, mi s-a făcut foarte frică. și totul mi se părea exagerat de mare
pentru un om atât de mic. mi se părea că oamenii pur și simplu nu înțeleg
că n-ai fi vrut funde colorate bocitoare și fanfare
ci pur și simplu cineva să vadă
cât ești de singur

am plâns de atunci cu tine în autobuze și parcări
pe avarii sau fără avarii, cu certitudinea că pe undeva
tu știi mai bine decât mine ce înseamnă o distanță
și că toată confuzia mea nu e nimic pe lângă nimicul tău

știu c-ai fi vrut să auzi că nimic nu mai e la fel fără tine
că nimeni nu mai pictează că nimeni nu mai scrie
că după ce ne vom duce noi oamenii își vor închide obloanele
pentru foarte mulți iubitule tu n-ai însemnat nimic
fanfarele s-au mutat și chioșcul cu înghețată s-a închis
și nimeni nu mai intră pe messenger

îmi imaginez șase ani pe fundul unui ocean
deasupra e o insulă așa frumoasă și verde
deasupra insulei e un cer așa albastru și deschis
deasupra cerului zboară cele mai ascuțite păsări
apa mă duce și nu-s nimic altceva decât o mână
care te caută