să-l aud
să-l învăț să nu mai treacă așa pe neauzite
o să-l priponesc ca pe un bidiviu nărăvaș
într-o poiană unde să nu se mai sature de verde
o să-l leg chiar de inima mea
oricum face ea pe ceasornicul
poate așa o să îmbătrânească
să nu mai iubească
să facă ceva util
picătura și secunda
să învețe să bată egal
cu indiferență
fără aere de primadonă

apoi o să-i pun timpului și ochii mei
să vadă că nu e normal să treacă așa
fără să cunoască lacrima