Era o vreme când ne bucuram că nu ne-a demolat casa...
Era vremea când întindeam masa sub drăgănel, lângă fâtână.
Era o vreme când îmi doream ca bunicul
Să-mi cumpere tricou și blugi de la mare,
Vremea când, cu tălpile în nisip înălțam zmeie...
Era vremea când trăgeam de acordeon
Și spuneam poezii învățate la repetițiile pentru serbări.
Era o vreme când nu ezitam să stau în ploaie,
Þinând umbrela deasupra șevaletului,
Pe malul ape fără nume,
La o margine de drum,
Pierdut în gânduri,
Neștiind că sunt fotografiat.
Era o vreme când descopeream cântecele și versul
Era vremea când, naufragiat fiind,
N-aveam habar de pericolul navei salvatoare
Era vremea când lambada, casablanca sau laguna albastră
Existau doar dincolo de sticlă.
Era vremea când Hagi punea piciorul pe minge cu bucurie,
Vremea în care noi visam, ezitând între moșii Gerilă și Crăciun - vremea viselor.

Nu spun că a trecut vremea aia,
Dar simt visele îngrădite de libertate
Și mă cuprinde sentimentul
De solidaritate cu Iona și Geppetto.
Pântecele navei salvatoare ne cere