Se prelungea un țipăt
(precum o boală grea),
curgea pe pielea-mi
și se spărgea în mii de lucruri imprevizibile.

Nici prinț, nici înger nu eram,
mă îmbrăca doar o viziune,
din cap până-n picioare eram o rană
cât de adâncă?, nu mai țin minte.

Și-atunci m-am întors spre mine
și m-am strigat pe nume.
Ah, de-aș fi avut în mână o piatră,
ah, de-aș fi avut în mâna dreaptă-o piatră.