prin ceață sunt ca ferestrele
oamenii
te gândești la ceva frumos și de emoție
aburești
ceața e o mașină cu farurile sparte
se ridică-n picioare
să aprindă lumina cu noduri
în asfalt
ne căutam limbile
cu un cuțit de cuvânt
până ce curentul ne-a uitat
pe scări
ceața
nu vorbește în limba noastră
vrea să dea înspre mare
și înoată
în camera din spate citește
când o să vii
cu mâinile altora
goale