La dozatorul meu de vise coșmar în avanpremieră -
Un fumător răpus de cancer incinerat în scrumieră
În toamna mea de modă veche ruginile sunt boli fatale
Și frunze cu fracturi multiple zac bandajate în spitale.

Urmează heblu, diafilme se proiectează pe panouri
„Femeia noir” cu buze pline și ochi rotunzi ca de hublouri
Hipnotizat cu nostalgie rămân cu ochii pe actriță
Și-n fața mea se descompune până rămâne doar o schiță.

Coșmarul meu recidivează și noaptea mă transform în jude
Sunt eu cel care dă sentința și vinovatul ce-o aude
Și mă predau, mă nimicește...

Dar evadez din noua criză
Sunt plin de zâmbete ascunse precum un kinder cu surpriză.

„Femeia noir” iese din scenă având un zâmbet de pralină
Iar în paharul meu de cola se oglindește luna plină
Când purgatoriul cu depresii e inundat de nepăsare
Stau tolănit într-un fotoliu fumând țigări imaginare.