conectat la aparatele luminii sunt într-un soi de moarte lirică
doar un firicel de metaforă mai curge prin venele cuvântului
în albia lui și-au făcut cuib pietre de tăcere netezite de sângele puțin al literei
verbul mi-e cu un picior în șoapta mormântului
săpat în văzduhul Terrei

în orice dispariție a ta din mine descheiam sternul cu ciocanul și dalta
furam o inimă de femeie sângele meu liric se adună în balta
unei noi inimi în pieptul poeziei proprii parcă îmi miroase gura a mai multă metaforă
vinul se revărsa dintr-o crepusculară amforă
apoi

muream la loc o moarte de literă pieptul era un astm și respiram liric
cu ajutorul unui (bine)cuvântat spray nazal îmi curgeau mucii verbului
mă luau la mișto purtătorii de coarne ca ale cerbului
nevastă-sa îl înșela cu vreo șapte
cică-i cifra cea mai bună la muls de lapte

întristez o literă lutită de mine cu moartea lirică a dumnezeului ei
sunt un arbore nuntit cu toamna,
doamna
a coborât în iarnă sunt un cal alb de pe care tocmai ai descălecat,
frică de singurătate-n spinare erai fulg nu povară
pe mine vei încăleca la primăvară
să alergi cu picioarele mele prin iarbă

am pus gura la foc
de cuvinte să fiarbă,
apoi le răston în toc
și parcă metafora
în mine-și face loc
sfințită ca anafura

în final de poezie eul te învie, muză
în mine să strigi,
pe-a mea buză
să frigi
apoi să te stingi în zăpada hârtiei rămasă ciot

muzele își dau cot,
dar cu un ciot de unghie
muza-regină mă înjunghie