Pe umbra mea îngenunchează ploaia
Când se întinde, lungă, pe zăpadă.
Privirea-mi se apleacă să nu vadă
Cum moartea mea e-nchisă în odaia

Pe care-o zăvorât-o o hiadă
Punând drept pază-n ușă, ghionoaia.
Iertarea nopții-ntinde-ncet văpaia
Când ochiul în lumină se înnoadă...

Imagini vechi revin a primăvară,
Cu muguri mari pe aripile-ntinse,
Care-au uitat să moară și să doară.

De bordul meu se prinde o gabară
Să-mi ia din vise necuprinse, ninse
Speranțele uitate într-o gară.