la trompetă poți cânta doar cu degetele care ți-au fost amputate,
mergi de pe un acoperiÈ™ pe altul, stai suspendat pe hornuri,
ești un vârcolac într-o noapte în care te simți în exil,
luna se scurge neapărat în rigole,
te prelingi și tu, imperfectul de ieri,
îți iei avânt, urmează rondo-finale,
aștepți ca o atmosferă electrică să-ți treacă prin oase,
din norii de deasupra orașului
notele cad pe asfalt și se transformă în pisici în călduri
ghemuite pe țevile de termoficare,
aluneci în visul în care iubita își închipuie că poți învia,
go back, go back, amărăciune

rămâi în memoria sinucigașului care nu a mai dat greș, în sfârșit,
îți spui: pentru moarte îți trebuie un simplu tatuaj, miss you, baby, pe care să-l fluturi,
trăiești o singurătate desăvârșită,
asta ai de ispășit, trebuie să treci printr-o zonă
în care picioarele merg înaintea ta,
adulmecă locurile unde ți-ai îngropat amintirile

poți cânta din vene,
sângele, molto tanto troppo, va gravita în jurul inimii,
fliu, fliu, șuieră el la vederea lamei de ras,
te gândești să tai extrem de precis, nu prea adânc,
să doară atât cât să poți suporta,
strângi din ochi, ridurile de expresie devin pregnante,
cel din oglindă îți face semn, ok, dude, ești pe drumul cel bun,
te alegi cu o etichetă la mâna dreaptă:
john doe, extirpare de suflet, ora 2:04 a.m.,
p.s.: de aruncat la gunoi