întreabă între sughițuri durerea desfacerii de trup
răsturnate ceruri pe un câmp înflorit mai tot timpul
și vara și iarna și-n toate toamnele nenumăratei primăveri
lacrimi prisosinde căutându-și negustor pentru o clipă
între două margini de lume și o cobiliță
hâtru și mucalit
un înger deconspiră perfectul simplu
din ochii adânci ai bunicii mele cât tot voronețul
mai decât toate căutările imposibile de albastru
iar eu urc dealul cu ulciorul într-o mână de copil
să-i stâmpăr setea de infinit de la rădăcină în sus

un praf galben delimitează două imperii veșnic verzi
cum fac uneori punctele de suspensie loc unui gând nerostit

doar cântecele desfrunzite ale stejarilor
mai aduc un cerc peste un alt cerc
poate într-o zi cineva va descoperi în sfârșit
pefectul acesta atât de oltenesc
încât nu poate dormi decât pe o laviță