agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2536 .



Derelictiune bufă
poetry [ ]
bonobo happy

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [apterix ]

2015-04-01  | [This text should be read in romana]    | 



1.
Fereastra, străveche fotografie,
Caleidoscop de vortexuri îngălbenite,
Vis de multicolore mucegaiuri,
Dincolo de care savantul fericirii,
Se sacrifică pentru cobaii săi,
Nimic, niciun efort nu e prea mare,
Pentru a izbuti să fii bonobo-happy,
În fumul acru revărsat pretutindeni,
De neostoita transformare în cenușă,
A păsărilor Phoenix, timp și stele.
Încapsulat pe nava cu aer măsurat,
A memoriei, privind din interiorul
Galben sufocant, teritoriile nimicului,
În drum spre o planetă a nisipurilor
Orfice, măcinate iar și iar de gigantice
Mori de diamant, vai, alunecarea în
Drumul carnivorelor, ciorile cârd și
Lupii înfometații fac singurul
Comentariu pertinent pe marginea lumii,
Ca și noi, mici ostile vietăți,
Eternul scorpion, vipera, lupta pentru
Supremație, ce spectacol! Supereroul
Cetății secrete a ierburilor, crește
În tăcere, culcat în pelin printre
Albaștri fiori de piatră, dresor
De corbi, suferind o totală amnezie,
Un erou încărcat de mister și teroare,
Acolo unde corturile eternilor pribegi,
Lucesc în soare, viața lui e un loc
Pe unde va trece un râu învolburat.
El e un lup cenușiu, rătăcitor.

2.
Simțul tactil al limbii...
Toți împreună alcătuim
O simfonie a fricii,
În această împrejurare,
Fericirea e un lucru
O-bli-ga-to-riu.
Ceva exterior la fel ca
Sania cu provizii pentru
Aventurosul temerar ce
Se aruncă de bunăvoie în
Grindina extremelor polare...
Ei formau un dream team ce pleca
Spre Jupiter (marele capucino)
Ca să fie striviți, fiecare
Aclamat de propriile umbre,
Propulsați de un ghem
De șerpi ai focului...turtirea conduce la
Reverie, beatitudine a unicei
Dimensiuni, ascensiunea în
Propria formă, gravitatea
Gravitației și toate sunt
Gravitate, la aterizarea pe
Marele Capucino, Jupiter,
Se vor întoarce pe dos, iar
Publicul va urmări cum,
Paradoxal, strivirea îi
Proiectează în corpuri de
Godzilla, cu toate dimensiunile
Minus, supremul simÈ›
Supraviețuitor, gestul tactil
Al limbii îi va propulsa
Prin magnetismul încins,
Sufocant, cei impecabil striviți
Pe Jupiter sunt: Maia-Maia
Teriobu, căruciorul cu ouă
În care ține demoni captivi,
Trăgându-l, cu fulgi puf de plop,
În părul agitat de vântul
Vrăjitoarelor, Gregorioff
Sin Paria, în costum de
Pânză de sac și papion viu
Cap de mort, în gură,
Pipa de spumă, Kotu Varau,
Întâiul aborigen pe Jupiter,
Clerk Gore, primul adulator,
Nutka first Laika, al cărei
Lătrat va răsuna balistic,
ÃŽn pustiul letal, Ki Tubau, strivit,
De o lovitura cu aripa.

3.
Flașnetar, un flashback, te rog!
(mistrețul greși drumul neatent la
Intersecție și fără ghid în
Badlandul de asfalt bactericid,
În loc de familiarul cârâit
Al ciorilor peste lanul de porumb,
Huiduieli și urlete...pe atunci
Civilizația pendula între satâr
Și abator, sapienșii cu furci și
Topoare...unde doamne-iartă am
Ajuns! mormăi pe limba lui,
Dărâmă o poartă, sperie un câine,
Avu o ultimă viziune pe când îl
Căsăpeau, firma de neon a creatorului
Știuleților, pulsând ca viața,
La intrarea în lan-bar...
(apoi expus pe fragmente ce
picurau din cârlige, de vânzare...)
..................
Presupun, am fost puternic iradiat
Cu fericire, mâinile tremură,
Acest abrutizat și compania lui
De entertainement, gazul coroziv
Din cutia muzicală, calul mort,
Trofeu, vine pe fundul mării
Cu poșta, aduce nisip pentru
Clepsidră și o scoică uriașă
Wireless, din care vacarmul duhurilor
Se revarsă necontenit, ah ea, mistagoga!
Câți a luat sub mantie!
Ce tibie impecabilă, ce femur, ce vertebre!
ÃŽn epave jupuite de viermele ruginei,
Sunt ultimele rezerve de apă,
(Întind tentaculele spre goelanzi de vânt,
Ridicole caravele mânate de furtuni solare...)

3.
Tot ce știm despre lume e greșit,
Ce văd telescoapele e ruina iar nu gloria
Universului...luna, gadget crepuscular,
Amibă a nopții, ai respins implantul moria,
(Tristețile exorbitante trag lumea în jos)
Ai greșit apăsând tasta Erosion, ai eviscerat
Ultimul pește fermecat în soarele crud
Al palmierilor, l-ai pansat în nisip și frunze,
O! cui vei încredința acum dorința, mergi
La Gim, până la el te vor lovi torentele,
Ce coboară pe râpile albastre,ale liniei
Vieții, din palma lui cu cicatrici în
Spirală,confuzia să nu te sperie sau întristeze,
Vezi misterele chirografiate în chipul pietrei
Verzi sau negre, plasa iluziei măturând norii,
Rafalele primordiale ale ploii, mergi la Gim
Șamanul câmpiilor acvatice, unde viața mai e
Cu putință, unde lăcrimează ochiul gasteropodelor,
Ești slab ca semințele peste care au turnat orașe.
Vei ajunge și tu în cimitirul cârtițelor,
De sub pătura asfaltică.Fii erou, erbivorule!
Fii indomptabil!Fii chiar acum temuta vulpe
A Jurasicului! Tirano-vulpea!în tine vor crede
Țestoasele încriptate de fulger,bum-ul tău
Sonic va porni morile inefabile, răpuse de rugini,
Cirezi minerale vor ieși să se adape din noul cer,
În vizuina ta vei ajunge pe covorul roșu,
Întins de asfințirea sorilor, când tobele obeze
Ale uraganelor vor răsuna, cei mai cumpliți
Vânători vor porni pe urmele tale, cai vineți
Vor cotropi serile albe, vei erupe vulcanic
ÃŽn fiecare anotimp, cu ogarii ierburilor nemuritori
Albaștri, aproape, aproape, mirosul lor te va
ÃŽnfiora, vei obosi auzind zgomotele secrete
Ale lumii, vei atârna în golul zilei singuratic,
Vei simți pe cineva aproape, cineva fatal.
(Regiunile sunt: cea producătoare de scorțișoară,
Cea acoperită de praful stârnit de albine,
Cea aromată constant de peștele uscat
În vântul salcâmilor)
Fiecare destin e legat de o unică aromă.

4.
Numele meu este Gargoyle.
Am de încheiat puzzle-ul zilei,
Până să adorm, sunt conectat,
Cuplat la un onirograf îngropat
Sub țărâna prin care am crescut.
Cred cu tărie în panpsihism
Și magie infantilă.
Harpii lihnite îmi vor pielea.
Limba mea de fluture
Servește la prospecțiuni,
În găuri de vierme, unde zace
În așteptare, măduva confabulației.
Gustoasă!Sunt victima unui jamais vu
Cu fiecare dintre voi,
Iluzii ale mele, sunt zilnic
Zdrobit în menghina paroxistică
A multiplelor mărunte paradoxuri.
Abandonat în ierburi uscate
Sub un soare de rugină,
Voi trece oare testul
Regresiunii ad infinitum spirale?
Edenice plaje așteaptă,
The strawberry dexterity test,
Din miezul luminos al cochiliei
Sărate, arunci fructul în aer
Și-l prinzi cu dinții, asta e tot.
(În păienjenișul de carne numit
Corp, se află perla traumei)
Eram deciși să împlinim
Telegnosis, chiar târziu,
Către spasmatica maturitate,
Moștenirea armatelor romantice,
Ale vârstei de aur, desfășurate
Larg, în olfactoriumul ninsorilor
Galbene, când toate fructele,
ÃŽndurau proba focului, trunchiuri
Și livezi incendiare,
Amenințări tăcute, corbi tunători,
Cântecul de glorie al spaimei nocturne,
Și secera lunii căzând peste cucuvele,
ÃŽn provincia Scythe Minor,
Pietrișul sclipitor din
Albia de crepuscul a zodiilor,
Menajeria duhurilor,
Din nou, vacarmul armatelor în așteptare,
La golful lunii, sălbatici corăbieri
Străpunși de un insight al furtunii,
Pe mine mă cheamă Gargoyle,
Fac tot ce pot ca să păstrez
Teritoriile vizibilului intacte,
Din tricontakaiocto-mobilul meu,
Predicând în catedrala poliuretanică.
...



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!