Se rostogoleau în gol
cuvintele mele șoptite în amurg,
ochii acopereau cu privirea
universul în care ne inundau gândurile.

Fiecare zi
ar trebui să se îmbrace în orizonturi de curcubeu
cu porți deschise spre viață,
vocea să-ți fluture cântecul dimineții
în orice clipă,
în urma ta să vină păsările,
să-ți fure din sâni
dorințe neîmplinite.

Câte o să se mai întâmple
vor umple pe drum inimile
până-n orașul tăcerii de lut.