din sânii tăi stâncoși beau nemurire,
o apă albă ca omătul iarna,
deschid în zori a ochilor lucarna
de cărnuri ne cuprinde o orbire

îmi potrivesc pe zâmbetul tău pana
și la cafea ne pierdem în vorbire
apoi plecăm pe calea de fiire
să nu ne doară-alături prea mult rana

paiangul țese clipa viitoare
un ou de Paște stă cât să se spargă
să ne-adâncim în cristica vâltoare

și parcă îți vorbesc pe limba spargă
căci merg în la femei de vânătoare,
acesta-i adevărul dus pe targă