odată o vedeai că lasă totul
își pune hainele ăle bune
își bagă niște crăițari în sân
lasă vorbe așezate celorlalți
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la stație
câțiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paștele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine știe cât pătimea până la
o nouă îmbrățișare

mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră
fierbeau peste două mii și mai bine de semne

(11 aprilie 2015)