Moartea nesfârșită seamănă teamă printre muritori,
înghite trecutul și aleargă pe urmele vieții în viitor,
nu are criterii de selecție cunoscute,
profită de hazard și clipa malefică.
Întunericul și umbra stau față-n față
se privesc în ochi și se sfidează,
în cearcănul mare cât o rană
s-au cicatrizat toate iubirile uitate
ca într-un album cu poze și cuvinte frumoase.

Chipul tău din tinerețe doamnă
îmi aduce în memorie nevindecata emoție,
așteptarea friguroasă și lungă,
pentru că întotdeauna mi-am strunit inima,
să nu-mi fugă din piept
și să locuiască în tine
ca într-un castel fermecat
cu prea multe dormitoare și paturi
unde te caut până la epuizare.