care săpau gropi în șir indian
pentru oricine și-ar fi dorit confortul singurătații
într-o imensitate oarbă


dar nu am reușit mare lucru
de când ai preferat să mă întemnițezi cu degetul pe buze
într-o copilărie unde trebuia să îți fiu din nou
invizibil și nevinovat


nimicul a preferat să se instaureze în sufletul meu ca o bucată de fier
care îmi zgâria iremediabil respirație după respirație
până când
din sângele meu nu a mai rămas decât o imensă pată
de rugină