Într-o stare decăzută în ochii oamenilor
se stă la coadă din instict,
aici poți afla tot ce se întîmplă-n oraș
cum trece moartea ori dragostea pe străzi
și nimeni nu vorbește cu voce tare,
așteaptră în spatele ușilor închise
fără să intuiască deznodământul.

Lumea se pierde într-un gol de îmagine,
nu s-a văzut nimic deși se șoptește totul,
e ca o umbră care se lovește de pereții cu urechi
cu spasme ciudate de înfrigurare,
intervine apoi teama ca o formă de însingurare
în care se sparg în bucăți lacătele răbdării
și cuvintele mor în propoziții eliptice.

Ce se spune despre noi oamenii
trece prin filtrul de cafea, gustul îndoielii,
teama îmbracă forme și gesturi improprii,
capcane puse unde nu te aștepți
ce te agață fără scăpare.