Aștept actele omenești la ghișeu, funcționara îmi spune -
nu te găsesc în nicio bază de date, nu exiști,
tu ești o contrafemeie.
Imposibil,
două zile am așteptat în stația cu pelicani rîndul acesta,
am buletin, și blog și login,
muzică tristă de dragoste pe un disc de vinil ...
Oare nu e destul ca să fiu
o femeie oarecare, cu un copil oarecare, un iubit oarecare ?
Nu, nu e destul. Totul e demult
foarte modern. Hai să încercăm și altfel.
Ai ceva în proprietate ?
Nu știu, zic, ar trebui să stăm aici pînă la mijloc de noapte,
am niște morți
pe care, foarte rar îi plîng, noaptea îmi amintesc.
Însă, cîndva am avut o memorie, o rochie în care
mă credeam frumoasă,
o trompetă care
a anunțat toate aceste drăcii,
mașinării ale tehnicii, a, da, mai am un pat mare cu perne
roșii, ceasul care cîntă ca un cocoș supărat,

tic-tac, ticăloșii ...

De unde vii ? Nici asta nu știu ... Azi dimineața m-am găsit
afară pe bancă cu mâinile amorțite.
Am pe undeva o dublură, un complice, două pisici siameze
care îmi păzesc
toate aceste bunuri.
În sfîrșit... Da. O mai am pe mama. Trebuie să o întîmpin
la aeroport Nimereni. Aici funcționara
s-a ridicat, voia să-mi dea pachetul cu acte, cînd au început
să bubuie tunuri, să explodeze cisterne, să dispară
de pe hartă singurul meu oraș. Ea venea spre mine, pășind
pe pioneze, eu veneam spre ea, pășind pe o tablă de șah.