cum era de așteptat
trăirile mi s-au transformat în statui
sentimentele în păsări care știm foarte bine
ce părere au despre cei de jos

din când în când o mașinărie demonică
îmi dărâmă gardurile trece de perdele
cotrobăie prin camere până mă găsește
în debaraua lui Khêops È™i
îmi reface mâna tot mai atomică
(aș fi zis bucuros bubonică dar cineva
m-a rugat din tot sufletul ei să fiu mai optimist în poezii)
până când nu știu
o să rog administratorul să mă mai amâne cu plata
(și în cazul mâinii și în cazul cinevaului)

c-am fost atunci piatră sau nor (la dali era tot una
țineți minte nu?)
nu am să știu niciodată pe curat
de la ghișeul unde a fost așezată giugiuc de cei colosali
pentru a tăia bilete la versuri
s-a depărtat în larg ca o bancnotă pe valuri
cu tăcerea făcută fular de angora
care îi acoperă chipul precum un stup

pe mal au rămas biletele de amor
rotindu-se în urna de la loterie alături de celelalte bonuri fiscale

îți spun
e greu să mergi orizontal în poezie
te fură metaforele și rămâi în izmene
iar mai târziu te plimbi gol în uralele câtorva
direcția cea mai cinstită dragă cineva
este direcția riglei de pe bancă
înfulec până vomit îndepărtarea nu amintirea
spartan îmi iau sângele în primire din rastel
secundă de secundă
pentru că de atunci și sângele este un bolovan care îi seamănă

duc liniștea asta până la capăt
o împing o trag o car
o împachetez și o zvârl în buzunar când
fitecine apare în cale