aprind pe rând beculețul fiecărui cuvânt

în urma mea sticla se face țăndări
rămâne stâlpul fragil al filamentului
înfipt în coca moale a creierului mic
și spaima
da rămâne spaima
că nu mă văd pe întuneric
apăs comutatorul
dezintegrarea continuă
ca o înverșunare a cărnii
căreia oasele i-au devenit brusc inamici
pe frontul de nord
acolo veșnicia este camuflată
în tăcerea zăpezii

unde odihnește bătrânul Will
(dacă odihnește)
strig și eu ca atâția alții
cu gura doar pe jumătate
to be
și

se aprinde lumina

acasă
factura vine mincinoasă
crăcănată pe formularul-tip
precum o prostituată de lux
în patul hotelului exclusivist
scumpă
foarte scumpă