Când ea s-a ridicat ușor de pe scaun,
se făcuse deja noapte și puțin frig.
Am mai băut câteva pahare de vin
și-am mâncat o stridie crudă,
viața ei scurtă prin gâtlejul meu cald, muritor,
nicidecum neînvins de moartea subită
și nici de tăcere.
Atât a rămas din schimbul de vieți,
o lăturalnică amintire a poftei.
Și-atât de mult mi-am dorit să fiu înghițit
de mai marele vieții visate,
ca un munte în brațele ei,
nenăscut, nedorit.
O lumină aprinsă
în miezul pădurii.