Vine toamna, ce banale îmi par versurile toate
care-o laudă, ce bale or s-o ude față/spate,
de la È™es cu ape-n rână pân’ la munÈ›i de gură-cască,
ce de greieri fără vână or s-o gâdile la bască,

câți bâtlani albiÈ›i de streche or să-i bage-n frunze ciocu’
or ce fanÈ›i de crâșmă veche i-or seduce polobocu’,
fără milă și prihană, ce de doamne poetese
o vor unge pe sprânceană cu bezele și, pe fese,

câți băieți cu coș în frunte or s-o pupe-n legea brună
și câți alții-n bărbi cărunte or umbla să-i cânte-n strună -
toată floarea literară… Să nu uit, cumva să-i spui
să n-ajungă-n câmp de seară și p-aproape de Vaslui.

Vine toamna… Pe o scală, eu simț zero din max. zece -
dacă vine nu-i scofală, jale mare-i c-o să plece…